10 trucuri pentru a da senzația de spațiu

Nevoia de spațiu este destul de mare mai ales dacă privim către apartamentele din România, cele construite înainte de anul 1989, atunci când totul era astfel compartimentat pornind de la ideea de utilitate.

Amenajarea unor spații mici este o provocare pentru orice designer de interior, astfel încât să creeze un spațiu util, dar mai ales conform cu dorințele celor ce locuiesc acolo. Cu siguranță, există și apartamente ce dispun de un spațiu mai mare sau de o mai bună compartimentare, însă de cele mai multe ori constructorii nu au fost foarte generoși în metri pătrați.

Cu toate că ne simțim de-a dreptul „strâmtorați” atunci când pășim într-o locuință mică, este bine de știut că designerii de interior dispun de anumite trucuri sau soluții pentru a da senzația unui spațiu mai mare. Există anumite elemente de decor cu care te poți juca astfel încât să nu mai existe senzația de sufocare atunci când pătrunzi într-o încăpere.

Iată mai jos 10 trucuri pentru a da senzația de spațiu:

1. Iluminat corect – acesta este un prim punct în ideea de amenajare a unui spațiu de dimensiuni mici. Fie că vorbim despre lumina naturală, fie de cea artificială, locuința trebuie să fie bine iluminată, razele soarelui să pătrundă în interior, iar pe înserat, corpurile de iluminat să fie astfel montate încât totul să ofere multă lumină.

2. Culori deschise sau albe – iată un alt aspect pe care este bine să îl urmărești. Un spațiu mic nu permite folosirea unor culori închise la zugrăvirea pereților. Dacă totuși iubești culorile, poți folosi un perete accent, unde să îți lași imaginația să curgă.

3. Design minimalist – cât mai puține piese de mobilier, cât mai puțin accesorizat este un spațiu, cu atât vom ajuta la crearea senzației de spațiu mai mare. De aceea, este bine să alegi drept model de design pe cel minimalist, apreciat destul de mult în ultima perioadă.

4. Oglinzile – acestea vor da impresia de spațiu mai mare. Așezate pe anumiți pereți ai locuinței, vor putea oglindi ușor anumite aspecte cheie ale casei și astfel vei avea senzația că încăperea este mai mare. Folosirea unei oglinzi dă senzația că acea cameră se continuă, iar acest lucru nu este decât un mare plus. Oglinzile sunt folosite aproape peste tot, pornind de la holuri și până la băile interioare sau dormitoare.

5. Alegerea pieselor de mobilier potrivite spațiilor mici. Dacă nu vom reuși să alegem corect piesele de mobilier vom crea senzația de supraglomerare. De aceea, de exemplu înlocuiește canapeaua fixă cu una extensibilă. În acest fel vei beneficia de soluții atunci când ai musafiri sau atunci când sunteți mai mulți membri ai familiei.

6. Ușile pe șină  – o idee pentru un spațiu mic! Aceasta este una dintre ideile pe care le pun în aplicare designerii de interior atunci când sunt provocați să amenajeze un spațiu de mici dimensiuni. O ușă pe șină nu va mai avea nevoie de spațiu de deschidere, astfel că suprafața din spatele ei va putea fi folosită cu alte scopuri.

7. Corpurile suspendate pentru amenajarea bucătăriei – ai nevoie de spații de depozitare și pentru acest lucru sunt necesare astfel de idei. Ca atare, corpurile suspendate vor oferi spațiul necesar pentru utilitatea bucătăriei și nu vor „consuma” deloc spațiu.

8. Pardoseala – un element cheie pentru a da senzația de spațiu. Un truc folosit de designeri este alegerea pardoselii în aceeași culoare cu restul casei. În plus, modul de montaj sau chiar culoarea pot fi trucuri pentru a supradimensiona. Alege culori calde pentru parchet.

9. Pereții de sticlă – variantă optimă pentru delimitare. Aceasta este una dintre propunerile designerilor. Crearea unor pereți despărțitori între bucătărie și living sau între hol și living se poate face cu ajutorul cărămizii de sticlă.

10. Perdelele lungi, potrivite pentru spațiile mici. Nu folosiți perdele scurte pentru că nu vă vor ajuta să beneficiați din punct de vedere vizual de un spațiu mai mare. Cu cât ele vor fi mai lungi, cu atât camera va părea mai mare.

Oglinzi, pereți în culori deschise și iluminat de calitate – iată câteva dintre trucurile pe care să le urmărești ori de câte ori trebuie să amenajezi un spațiu de dimensiuni mici.

CR DESIGN – soluții de amenajare pentru casa ta!

Telefon: (+4) 0761.917.943

E-mail: office@cr-design.ro