Design interior într-o casă din Otopeni

Atunci când visezi să ai propria locuință nu te gândești întotdeauna la un spațiu extravagant, ci mai degrabă la un decor elegant, cald, luminos, toate acestea fiind însemnele unui design pe placul celor romantici. Linii clasice, materiale ușor de integrat, texturi simple, totul poate fi condimentat de puțină culoare, așa încât locuința să capete un stil propriu, numai bun de numit cămin.

Finisajele, accesoriile, piesele de mobilier au fost alese cu grijă astfel încât să creeze confortul unei locuințe deloc sofisticate, dar mai ales al unui spațiu cât se poate de cald.

Când te gândești la o locuință decorată într-un stil cât mai primitor ai în vedere ca finisajele să fie simple, curate, să lase loc accesoriilor să completeze spațiul. Pornind de la living-ul locuinței, zona atent vizitată de prieteni, și până la dormitoare sau bucătărie ne dăm seama că totul a fost așezat simetric, în raport cu dimensiunile camerelor, piesele de mobilier oferind senzația de confort. Mici pete de culoare reușesc să ofere contrastul plăcut, specific unei locuințe cochete.

Decor simplu, pentru o casă primitoare

Casa este decorată în nuanțe pastel, dar și mult alb, fără a exista nimic strident, cu spații frumos luminate, astfel încât să se dea senzația de supradimensionare. A fost gândită în detaliu, pornind de la sursele de iluminat interioare și exterioare și până la alegerea pieselor de mobilier ori a tâmplăriei ivoire. Draperiile și jaluzelele completează spațiul zonei de zi, aducând un plus de textură și culoare în ambient.

Este bine de remarcat că fiecare parte a locuinței este tratată diferit, dar la final totul întrunește condițiile aceluiași stil unitar, având elemente comune, precum finisaje și materiale. Zona de zi este completată de un colț dedicat lecturii, fotoliul așezat aici dând impresia de spațiu de relaxare. Tot aici, în living găsim zona de dining, un loc frumos integrat, dar mai ales potrivit cu spațiul. Tapițeria scaunelor aduce un plus de culoare spațiului, având imprimeuri frumos asortate, pe fundalul unor finisaje simple.

Formele mobilierului sunt simple, predomină liniile drepte, clasice, astfel încât totul să respecte cerințele proprietarilor. O canapea confortabilă situată în living este ușor de asortat cu ajutorul pernelor decorative, voluminoase și așezate din loc în loc.

Bucătăria beneficiază de o tușă clasică, prin forma mobilierului, însă electrocasnicele prezente aici sunt în tendințe actuale, accesibile celor ce locuiesc în casă. Bucătăria beneficiază de două ferestre largi, oferind spațiului multă lumină. Pentru a da o notă de căldură spațiului, perdelele scurte de la nivelul ferestrelor au fost alese cu imprimeuri florale, reușind astfel să atragă cu ușurință privirile.

Dormitorul matrimonial beneficiază de un pat solid, gândit în stil clasic, în culoare neutră. Petele de culoare ies în evidență prin texturile draperiilor sau ale pernelor decorative așezate frumos pe pat. Locuința beneficiază de un dormitor matrimonial, un dormitor pentru oaspeți și un dormitor pentru cei doi copii ai proprietarilor, toate respectând liniile drepte, simple, fiind decorate în nuanțe pastel care să aducă spațiului multă căldură.

Dormitorul copiilor prezintă o nuanță accent pe peretele din dreptul patului, de un albastru deschis. Cuverturile de pe pat, jucăriile, draperiile – toate respectă nuanțele pastel, însă în cameră predomină mici pete de culoare, bine primite mai ales de cei doi copii.

Baia matrimonială are o suprafață generoasă, fiind amenajată tot în nuanțe deschise. Cada, comoda pentru lavoare, oglinda de pe perete respectă întocmai stilul clasic al locuinței. Și la toate acestea, se adaugă multă lumină.

O casă frumos amenajată, în nuanțe pale, cu alb peste tot, cu tușe de bejuri sau turcoaz, toate acestea fac parte din elementele stilului clasic, combinat cu cel contemporan. O casă romantică, o amenajare primitoare, o locuință numai bună pentru o familie care a visat dintotdeauna la propriul cămin.

Ce am făcut noi?

  • dezvoltare concept;
  • mobilare si utilare in plan 2D si 3D – tip schiță;
  • realizarea planurilor tehnice de iluminare, de amplasare a prizelor, de instalații, de recompartimentare;
  • personal shopper;
  • realizarea planurilor de stereotomie;
  • proiect tehnic de mobilier;
  • supraveghere șantier

CR DESIGN – soluții de amenajare pentru casa ta!

Telefon: (+4) 0761.917.943

E-mail: office@cr-design.ro